Ucenicie radicală

Acum, când pun stiloul jos pentru ultima dată (la propriu, pentru că trebuie să vă mărturisesc că nu sunt computerizat), la vârsta de optzeci şi opt de ani, mă încumet să trimit cititorilor mei acest mesaj de rămas bun. […] Privind înainte, sigur că niciunul dintre noi nu ştie care va fi viitorul tiparului şi al cărţilor tipărite. Dar eu am încredere că viitorul cărţilor este asigurat şi că, deşi alături de ele apar şi alte forme, cărţile nu vor fi niciodată înlocuite cu totul. Pentru că ele au ceva unic. Cărţile noastre preferate sunt de mare preţ pentru noi şi chiar ajungem să avem cu ele o relaţie aproape vie şi plină de afecţiune. Oare să fie numai o fantezie faptul că le luăm în mână, le mângâiem şi chiar le mirosim, în semn de apreciere şi afecţiune? Nu mă refer numai la sentimentele autorului pentru ceea ce a scris, ci şi la toţi cititorii şi la bibliotecile lor. Mi-am făcut o regulă să nu citez din vreo carte dacă nu am ţinut-o mai întâi în mână. Aşa că, daţi-mi voie să vă îndemn să continuaţi să citiţi şi să vă încurajaţi rudele şi prietenii să facă la fel. Pentru că acesta este un mijloc al harului mult prea neglijat.

din Postfața autorului

Ucenicie radicală este cântecul de lebădă al lui John Stott († iulie 2011). În această ultimă carte, el ne invită să medităm la opt caracteristici ale vieții de credință – aspecte care autorul a descoperit din experiența sa pastorală că sunt mult prea adesea neglijate. Suntem invitați, pe rând, să ne amintim că ucenicia creștină este implicit o invitație la non-conformism – la a fi diferiți de lume, o chemare la asemănarea cu Hristos și la maturitate. Ea nu rămâne însă în sfera spiritualului, ci are implicații extrem de practice pentru modul în care ne trăim viața pe pământ – este o chemare la grijă față de creație, la o viață de simplitate și la o viață de echilibru. Tulburătoare prin profunzimea sa și nota personală este prezentarea ultimelor două caracteristici ale uceniciei radicale – chemarea la dependență și îmbrățișarea morții.

Ucenicie radicală ne invită la autoexaminare. Ea are aceeași simplitate și inconfundabilă claritate a tuturor cărților lui Stott. Totodată, conține invitația implicită să medităm la profunzimea ideilor exprimate, la formulele și termenii cu care am devenit, poate, atât de familiari, încât am uitat ce înseamnă ei cu adevărat și că trebuie să-i trăim, să-i întruchipăm, nu doar să-i înțelegem teoretic. Este invitația de a trăi în mod radical ucenicia pe care am îmbrățișat-o odată cu chemarea creștină.