Norul necunoașterii - o carte despre contemplație sau cum este unit sufletul cu Dumnezeu

Norul necunoașterii este una dintre cele mai faimoase lucrări ale misticii creștine apusene, apărută în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în Anglia.

Ghid al rugăciunii contemplative, tradus în mai multe limbi, lucrarea abordează calea apofatică de apropiere de Dumnezeu (via negativa în termenii teologiei catolice), aflat – în viziunea autorului – dincolo de un „nor al necunoașterii”, acolo unde mintea discursivă și abilitățile cognitive uzuale își pierd semnificația în favoarea unei cunoașteri integratoare, realizată din centrul esențial al ființei. Această experiență nu se obține aici prin asceză, prin izolarea de lume sau prin efort intelectual, ci, așa cum spune un psiholog modern, printr-o „sinteză dintre iubire și voință”.

Deși a circulat în rândul contemplativilor vremii, textul a fost publicat abia în 1871.

Autorul ei este necunoscut, se presupune că aparține mediului monastic englez al vremii, posibil din ordinul cartuzian. Sursa sa de inspirație precede cu aproximativ 900 de ani apariția „Norului”, lucrarea noastră fiind asociată curentului creștin neoplatonician, coborând de la pseudo-Dionisie Areopagitul.

*

„Așadar, să nu faci altceva decât să vrei să te ostenești în această lucrare până când vei simți că dorești să o faci. Pentru că, atunci când vei purcede la aceasta, nu vei afla decât un întuneric, ca și cum ar fi un nor de necunoaștere, ceva ce nu știi ce este, în afară de faptul că simți în voința ta o intenție goală ce tinde spre Dumnezeu. Acest întuneric și acest nor sunt, orice ai face, între tine și Dumnezeul tău, impiedicându‑te să‑L vezi limpede prin lumina înțelegerii în cugetul tău ori să‑L simți prin dulceața iubirii în inima ta.

Așa că pregătește‑te să rămâi în acest întuneric pe cât de mult vei putea, neîncetat strigând după Cel pe care‑L iubești. Iar, dacă este să‑L simți ori să‑L vezi, atât pe cât ne este cu putință în această viață, trebuie ca aceasta să se petreacă întotdeauna în acest întuneric. Și, dacă te vei strădui asiduu după cum îți și cer, mă‑ncred în mila Lui până aici.” (Extras din Capitolul III)

„Prin urmare, silește-te fară șovăire cu acest nimic și cu acest nicăieri și lasă-ți afară toate simțurile tale trupești împreună cu lucrările lor, căci adevărat îți spun, lucrarea contemplației nu poate fi înțeleasă de ele.” (Extras din Capitolul LXX)

„Și, precum acest cuvânt simplu «foc» împunge mai tare și străpunge mai iute urechile ascultătorilor, tot așa face și un simplu cuvânt de o singură silaba când nu este doar rostit sau gândit, ci și înțeles în mod tainic în adâncimea duhului, care este totuna cu înălțimea, căci în cele duhovnicești toate sunt una, înălțimea și adâncimea, lungimea și lărgimea. […] de aceea este scris că rugăciunea scurtă străpunge cerul.” (Extras din Capitolul XXXVII)