În răcoarea dimineții

Când Dumnezeu ne caută în răcoarea dimineții, ca pe protopărinții noștri, catedrala dimineții ni se deschide binevoitor cu psalmi de păsări și vitraliile frunzelor din marile arcade vegetale ale copacilor. Harul se prelinge sonor și abundent, odată cu lacrima duioșiei sufletești.

Deodată, paharul binecuvântărilor dă peste el.
Haina devine cea mai bună.
Vițelul sărbătorii este întotdeauna unul îngrășat.
Bucuria devine de negrăit.
Pacea întrece orice pricepere.
Speranța devine strălucita noastră nădejde.

Cuvintele devin de prisos, la acest țărm de mare cu pește pe jăratic, când nimeni nu îndrăznește să spargă oglinda liniștii cu săgeata întrebării inoportune.

Atunci știi că este El și îți este îndeajuns.