Familia între zâmbet și suspin

„Dacă nu este voie să râzi în ceruri, nu vreau să ajung acolo!”

Martin Luther

„Fericirea este să ai o familie mare, plină de dragoste, unită, în alt oraș din țară.”

George Burns

Una din primele cărți pe care le-am publicat a fost Între zâmbet și suspin, o culegere de întâmplări, cugetări și vorbe de duh, menite să-i ajute pe vorbitorii publici. Am publicat în volumul acela o serie de ilustrații folosite de mine în predicile mele, precum și multe din întâmplările adevărate din viața mea de pastor. Cartea a avut un deosebit succes, reușind să producă zâmbete cititorilor ei, dar și suspine, ca să fie în acord cu titlul ei. După publicarea cărții am fost mereu întrebat de un eventual volum al doilea al cărții. Ideea nu era rea, așa că am decis să lucrez la el. Între timp, inspirat de serialele unor publicații și filme de azi, am decis să public un serial de cărți cu acest titlu. Am ales ca pentru volumul de față să pun laolaltă mai multe întâmplări, povestiri, cugetări și vorbe de duh născute din viața de familie. Relațiile dintre soț și soție, cele dinte părinți și copii, bunici și nepoți, socri și gineri și nurori, sunt o sursă inepuizabilă de zâmbete și de suspine.

Volumul de față poartă deci acest tilu: Familia – între zâmbet și suspin. Mai mulți cititori ai primului volum mi-au spus ce bine le-a făcut citirea cărții mele, ea asigurând veselia familiei și culoare serilor de acasă. Zâmbetul este un medicament pentru sufletul obosit și plictisit. Nădăjduiesc că și această carte să aducă bună dispoziție în casele cititorilor ei.

Știu bine că oamenii sunt de două categorii: oameni cu simțul umorului și victimele lor. Victimele de obicei suspină. Mă aștept ca unii dintre cititorii care cred doar în suspine să găsească suficiente în paginile acestei cărți. Unora veselia acestor pagini le va provoca din nou mai multe suspine decât au ei de obicei. Nu-i putem ajuta cu nimic decât sfătuindu-i să nu o citească. Cartea aceasta apoi, conține mai multe greșeli pe care le-am inserat în mod intenționat, pentru aceia care caută greșeli în cărțile pe care le citesc. Aș vrea să se simtă și ei bine. Ar fi o adevărată nefericire pentru ei să nu găsească nici măcar una. Apoi, pentru cei care găsesc greșeli și nu le-au căutat înadins, trebuie să dăm vina pe computerele de azi care încep să aibă propriile lor idei. Ce să mai vorbim de editori și corectori… Că doar n-o să dăm vina pe autor? Nu este el vinovat destul că a scris cartea?