Viața cu Dumnezeu - Practicarea prezenței divine în rutina cotidianului

Apariţia atâtor ediţii în numeroase limbi a prezentei lucrări demonstrează capacitatea fr. Laurenţiu de a trezi interesul diverselor confesiuni creştine. El, împreună cu experienţa Prezenţei lui Dumnezeu trăită de el, aparţin unui spaţiu situat deasupra confesiunilor, subliniind un adevăr ce aparţine atât creştinismului catolic, cât şi celui protestant, în ciuda evidenţei contextului său carmelit. Deşi a trăit în secolul al XVII-lea, când încă nimeni nu vorbea de ecumenism, el a fost mesagerul unui creştinism care traversează toate confesiunile." Walter Nigg: "Există în lumea asta, în locuri solitare, fiinţe umane care au răspuns chemării Mântuitorului de a face din viaţa lor, în sânul Bisericii, o mică flacără veşnic aprinsă, sensibilă la prezenţa Sa. Dar asemenea oameni există şi în freamătul vieţii, în mijlocul treburilor gospodăreşti, acasă în căminele lor - asemenea unor mici făclii ce fac să strălucească un oraş" spunea Conrad de Meester în introducerea ediţiei îngrijite de el a scrierilor fr. Laurenţiu. Cartea fr. Laurenţiu este o invitaţie adresată tuturor celor ce-L iubesc pe Domnul lor să devină asemenea flăcări vii.

Fratele Laurenţiu al Învierii, pe numele sau adevărat Nicolas Herman, s-a născut în 1614 în localitatea Heremenil, situată în provincia franceză Lorena. Părinţii săi Dominique şi Louise Herman, i-au insuflat de timpuriu teama de D-zeu, şi dorinţa de a trăi curat, potrivit cu principiile creştine de viaţă. Între anii 1631-1635 participă ca simplu soldat la Razboiul de Treizeci de Ani (1618-1648), dând dovadă de mult curaj şi dârzenie. Este luat prizonier de trupele armatei inamice şi ameninţat cu moartea prin spânzurare sub acuzaţia că ar fi spion, dar fără a se pierde cu firea, respinge acuzaţia ce i se aduce, şi întrucât conştiinţa „nu i reproşa nici o fărădelege”, afirmă că i este indiferent dacă moare sau nu. Această atitudine curajoasă, îi impresionează pe ofiţerii armatei inamice, care-i dau drumul. După o scurtă perioadă în care gustă viaţa de sihastru, la 26 ani se hotărăşte definitiv pentru viaţa monahală, şi la 15 iunie 1640 intră în ordinul carmeliţilor desculţi, a căror mănăstire se află în Paris pe strada Vaugirand. În 14 August 1962 depune jurământul de credinţă, dedicandu-se irevocabil, vieţii monahale. În scrierile sale el ne-a lăsat un drum ce merge direct spre inima Maiestăţii Sale Divine, care astăzi, mai mult ca oricând, ne invită pe noi, trăitorii din secolul al XXI-lea - cu vieţile noastre atât de irosite în mulţimea de treburi şi griji - să răspundem afirmativ provocării ce ne-o înfăţişează, înlăturând astfel orice oprelişti din calea harului lui D-zeu ce stă gata să se reverse asupra noastră.