Nevoie și plinătate

În Domnul Isus Cristos, într-un anumit sens foarte important, noi, cei care credem, suntem deja „umpluți deplin” cu toate bogățiile Lui; și desigur, printre ele, și cu „Duhul, pe care trebuie să Îl primească cei care cred în El” (Ioan 7:38); acel râu care „va curge” ca un râu al binecuvântării din inima fericită a celui ce L-a primit. În ce sens suntem deja „plini”? În sensul că binecuvântările sunt deja pregătite pentru noi în Cristos, Cel la care am venit și în care suntem. Plinătatea este cu adevărat în El și se află în El pentru noi. Iar noi suntem în El, în Izvorul sfânt al Râului sfânt. Știu, însă, că asta nu este totul.

Noi putem fi în Izvor și totuși, din propria noastră vină, se poate ca Izvorul să fie prea puțin în noi. Orbirea noastră, indiferența, necredința sau groaza ascunsă de a fi cu totul la dispoziția Lui (O, spaimă nelalocul ei, „fără să fie vreo pricină de spaimă!” – Psalmul 53:5) pot închide supapa prin care ar trebui să primim binecuvântata plinătate. Este însă de folos să ne aducem aminte că ea este la dispoziția noastră. Suntem peste măsură de bogați în resurse și totuși, săraci în rodire. Dacă așa stau lucrurile, nu trebuie decât să cerem, cu simplitate, și să ne însușim.