Motivul speranței mele

Speranţa este un dar. Ai avut vreodată parte de o asemenea experienţă care să te scoată din incertitudine şi să te ducă într-o siguranţă profundă? Dacă da, atunci ai dobândit speranţa. Când vine ea, disperarea pleacă. Un vechi proverb scoţian spune: „Dacă n-ar fi speranţă, inima s-ar frânge.” Cum îţi este inima? Omenirea este asaltată de ştiri privind nesiguranţa din lume. Inimile sunt paralizate de frica de necunoscut. Într-un articol publicat de World Trends Research, cu privire la societatea noastră atât de alertă şi atât de tehnologizată, Van Wishard a scris: „Următoarele trei decenii se conturează drept cei mai decisivi 30 de ani ai istoriei.” Într-adevăr, trăim vremuri tumultuoase. Nesiguranţa este atât de răspândită, încât ultimul moft din industria felicitărilor este acela de a oferi încurajare prin intermediul felicitărilor electronice care pot fi citite pe ecranele computerelor. Pe o asemenea felicitare scrie: „În faţa incertitudinii, nu este nimic greşit să speri.” Pe o alta apare simplu un indicator cu denumirea unei străzi: „Bulevardul SPERANŢEI” şi, sub el, semnul SENS UNIC. Într-adevăr, există o singură cale care duce la o asemenea siguranţă pentru astăzi şi pentru viitor şi despre ea aş dori să vorbesc în paginile care urmează. În vremuri ca acestea, avem nevoie de o speranţă certă. Ce este speranţa? Unii o asociază cu o dorinţă fantezistă. Însă cuvântul sugerează siguranţa de a crede în ceva mai mare decât noi înşine şi care nu se află în ştiinţă, medicină, politică sau tehnologie. Este un dar măreţ care nu ne secătuieşte viaţa, ci ne umple cu beneficiile veşnice care decurg din comorile sale aparent ascunse. Dacă te îndoieşti de teza mea, ia în considerare aceste adevăruri. Speranţa este respiraţia naturii care ne înconjoară zilnic. Speranţa se vede într-un izvor care ţâşneşte din crăpătura unei stânci arse de soare, făcând dovada apei dătătoare de viaţă din interior. Speranţa este prima rază de soare care se ridică deasupra orizontului – fără greş – în fiecare dimineaţă, ca o realitate incontestabilă, spunându-ne că putem să răzbim. Speranţa este transmisă şi când luna luminează noaptea întunecată, prevestind că se va ivi o nouă zi. Speranţa creşte într-un naufragiat obosit atunci când zăreşte în depărtare imaginea unui vapor care se face din ce în ce mai mare cu fiecare val care trece. Speranţa este leitmotivul cuvântărilor din ziua acordării diplomelor, inspirând absolvenţii care intră într-o nouă etapă a vieţii ce le stă înainte, care încep să păşească pe o cale presărată cu oportunităţi. Speranţa este strigătul unui copil nou-născut, cândva încorsetat, acum liber. Ai zărit tu strălucirea speranţei? Ia un chibrit şi aprinde o lampă. Vei descoperi că pâlpâirea flăcării ei aduce viaţă într-o încăpere, făcând lampa folositoare. Este flacăra ta vie şi are vreun impact asupra lumii? Vezi tu, SPERANŢA STRĂPUNGE ÎNTUNERICUL. Este un fapt absolut sigur că există viaţă după moarte. Pentru cei care au pierdut fiinţe dragi – şi toţi am pierdut – speranţa aduce mângâiere sufletelor noastre îndurerate. Ea perseverează, convinge, învinge.