Mai lângă Domnul meu

Treizeci și cinci de ani de boli și suferințe! Mă uit înapoi peste viața mea și văd acest jubileu frânt în două. În mai bine de jumătatea lui, vedeam în suferință un „diavol negru”, un „blestem”, o „soartă vitregă” de care umblam să scap. Abia după cincisprezece ani am aflat că „diavolul” era un înger și „blestemul”, o binecuvântare.
Suferința este cea mai scumpă și cea mai dulce binecuvântare de care Domnul m-a învrednicit. Este îngerul ceresc care m-a trimis în brațele Domnului și mă ține în brațele Lui.
Prin suferință a vorbit cerul cu mine și prin ea vorbesc și eu cu cititorii mei. Dacă este ceva ce place cărților Oastei, apoi acel ceva a fost pus de Duhul Sfânt acolo prin suferință.
Suferința a fost „mierea” care a uns cărțile Oastei...
O, sfântă suferință, însoțește-mă până la marginea mormântului. Ține-mă neîncetat „mai lângă Domnul meu” până în clipa când mă vei preda cu totul și pentru totdeauna în brațele Lui.

Preot Iosif Trifa