Graiul martirilor creștini din primele secole

Istoria omenirii cunoaște puține lucruri mai zguduitoare ca suferințele martirilor. Atacați, în primele veacuri după Cristos, de dușmanii păgâni, iar mai târziu de cei ce mărturiseau că sunt urmașii blândului și milostivului Mântuitor - care totuși s-au dovedit lipsiți de orice pic de milă și sentimente omenești - acești bravi susținători ai credinței au fost întemnițați, torturați și omorâți cu miile.

Curajul neclintit al martirilor confruntați cu moartea în cele mai teribile forme, aproape că ne face să credem că n-au fost simple făpturi omenești, supuse fricii și durerii, având aceeași dragoste de viață, aceleași simțăminte ca și noi, ci ființe de alt rang, altfel formate, indiferente față de suferințele fizice și rezistând slăbiciunii mintale. Dar relatările despre viețile lor ne încredințează că au fost oameni. Cuvintele lor, faptele lor, scrierile lor, uneori apărarea înflăcărată, despărțirile lor, felul în care își luau rămas bun de la familie și de la prieteni, îi arată că erau din aceeași carne și din același sânge ca noi. Diferența era în zelul lor fierbinte și în credința lor înflăcărată, care sporea o dată cu prigonirile, cu închisorile, cu schingiuirile și lumina cu mult mai multă strălucire decât flăcările focului în careli se mistuiau trupurile.

Din mulțimea mare a martirilor, i-am ales pe aceia în ale căror suferințe putem găsi învățături deosebit de folositoare sufletelor noastre. Desigur, au fost mulți credincioși care, în locul suferințelor, au fost mai sclipitori ca diamantul, dar despre ei nu s-a scris nici un rând. Pe aceștia îi vom cunoaște în ceruri. 

În descrierea suferințelor, am căutat să păstrez stilul ciudat și relatarea grafică ce caracterizează originalele.

Facă Domnul ca ele să fie o mare binecuvântare!

Petru Popovici