Credincioși Legământului

Obiectivul acestei lucrări este readucerea cărții Estera în atenția mediului teologic românesc, precum și în atenția celui bisericesc, în încercarea de a repara nedreptatea făcută acestei cărți care a ajuns să ocupe un nemeritat loc marginal atât în cercetare, cât și în viața eclezială. Pentru a atinge acest deziderat, autorul dă la o parte prejudecățile cu care este privită de obicei cartea, căutând în schimb să identifice și să articuleze mesajul ei teologic, însă fără a neglija contextul istoric din care a izvorât și specificul ei literar. Lucrarea are la bază premisa că înțelesul teologic al cărții Estera iese la iveală în urma analizei simultane a contextului istoric al cărții și a celui literar și că, din acest motiv, o interpretare care omite oricare dintre aceste două dimensiuni este asimetrică și poate conduce la concluzii greșite.

Prin comparație cu celelalte cărți canonice ale Vechiului Testament, cartea Estera, în versiunea sa ebraică, are un profil teologic aparte, care ține de omiterea numelui lui Dumnezeu și de absența celor mai importante elemente cu caracter religios menționate în alte scrieri ale Vechiului Testament, cu excepția postului. Mai mult, cărții Estera i se atribuie uneori un aparent caracter naționalist, chiar șovin, și promovarea unei ostilități fățise față de neamuri.

Un alt element specific cărții este sărbătoarea Purimului, care nu doar că lipsește din sărbătorile poruncite în Lege, ci pare să fie celebrarea unei victorii a evreilor împotriva dușmanilor lor, victorie obținută cu prețul sacrificării multor vieți omenești. Luând în considerare aceste aspecte, sulul Esterei, cum este cunoscută cartea în mediul ebraic, ar putea apărea ca având caracter eminamente secular.

Scopul autorului cărții Estera a fost acela de a transmite evreilor din diaspora atât o chemare, cât și un avertisment, îndemnându-i să redescopere (sau să-și redefinească) propria identitate în lumina Legământului lui Dumnezeu – astfel poporul evreu devine cu adevărat poporul lui Dumnezeu, un neam diferit și separat de celelalte popoare.

Așadar, în mod practic, evreii din diaspora persană sunt îndemnați să-și asume statutul de evrei, împlinindu‑și vocația conform Legământului lui Dumnezeu, fără să se ascundă, fiindcă în diaspora, Legământul a rămas unica lor sursă de identitate. Cu toate că o asemenea situație ar provoca, bineînțeles, ostilitatea celor din jur, tăinuirea propriei identități și adoptarea unui mod de viață „secular“ prin asimilare culturală și conformare la obiceiurile zonei le‑ar aduce mai multe necazuri, care ar putea culmina, la un moment dat, cu anihilarea lor ca națiune.

Ca atare, asumarea în mod deschis a propriei lor identități etnice, în lumina Legământului lui Dumnezeu, și dovedirea acestui fapt prin intermediul unor acțiuni concrete le va asigura evreilor supra­viețuirea, atât la nivel individual, cât și din punct de vedere național. Acestor considerente ar trebui să le adăugăm și faptul că, în planul tainic al lui Dumnezeu, ostilitatea diasporei este pur și simplu un mijloc prin care evreii din afara granițelor Israelului sunt constrânși să se redescopere pe ei înșiși ca popor al lui Dumnezeu și să trăiască conform Legământului Său.