Copilul ca dar și responsabilitate

Dumnezeu a încredințat Mandatul Educației părinților care îndeplinindu-l „ca pentru Domnul” își îndeplinesc de fapt Mandatul Preoției, asumându-și crucea responsabilităților parentale în fiecare zi. Si atunci cele vremelnice, nebăgate în seamă si chiar sărăcăcioase se convertesc în cele veșnice primind noi valențe, nezărite de ochii omului carnal. Astfel, camera de zi, dormitorul și bucătăria se transformă în ateliere și săli de clasă unde se învață deprinderi si lecții de viață privitoare la ceea ce este cu adevărat important, pregătindu-i pe copii să înainteze împotriva valorilor culturii. Familia devine „Biserica mică” unde se recapitulează zilnic liturghia extra muros integrându-i pe copii în procesul sinergic de devenire întru asemănarea lui Hristos.
Educația continuă fără pauze de-a lungul anilor, în belșug și în lipsuri, în zile cu soare, dar și în zile cu aprige furtuni când strigăm către Acela care pare să fi adormit la cârma vieții noastre, când prăbușirea casei pare să fie iminentă. Dar într-un mod paradoxal, crizele și suferința se transformă în „ferestre” prin care-L putem vedea pe Dumnezeu, înțelegând mai bine felul Lui de a lucra și de a converti dificultățile în prilejuri de creștere și de învățare. Și atunci sufletul nostru se smerește profund în fata înțelepciunii, a purtării de grijă și atotcunoașterii Tatălui care veghează. Nimic nu se întâmplă fără știrea Lui, iar cele îngăduite de Dumnezeu converg, într-un mod știut doar de El, spre binele celor ce-L iubesc. Peste strădania părinților se suprapune harul. Totul este har…