Când eram foarte tineri

În lumea din cartea asta minunată totul se poate, așa cum se poate totdeauna în lumea copiilor: de exemplu, într-o zi, poți s-o pornești, cu al treilea scaun din camera ta, transformat în corabie, într-o călătorie mare pe mare sau o mare călătorie pe marea cea mare. Și-apoi să vină cineva, cine altul decât un marinar (sau poate o marinăriță cu tricoul în dungi alb-albastre) și să te întrebe: „Pe-aici e drumul în jurul lumii?” Iar tu să nu te miri că drumul în jurul lumii trece fix, dar fix prin camera ta mică, în care a încăput și marea cea mare.

Nimic nu e absurd, adică fără rost, în lumea copiilor din carte, absurdul e un monstru care te mușcă numai atunci când te faci mare, așa că te rog să nu mă întrebi ce înseamnă, mai exact, absurdul. Pesemne o să-l cunoști și tu cândva, dar eu te rog să-i spui mai degrabă „La revedere!”, când îl vezi, decât „Bună ziua!”  (Ioana Pârvulescu)