Viață, fără voia mea

Ea a vrut să moară. Dumnezeu însă avea alte planuri.

De ce trebuie să fie viața mea atât de plină de durere? Ce nu e în regulă cu mine? N-o să fie niciodată mai bine. Ar putea să se termine toate curând și atunci n-o să mă mai doară nimic.

Kristen Anderson crede că duce o viață perfectă, până când umbre cenușii îi întunecă perspectiva: trei prieteni și bunica îi mor în mai puțin de doi ani. Pe când este încă zdruncinată de aceste pierderi, e violată de un prieten pe care îl crezuse de încredere. În scurt timp, se afundă într-o depresie ce amenință să nu se mai sfârșească.
Într-o noapte de ianuarie, adolescenta de 17 ani hotărăște să pună capăt acestei suferințe emoționale sufocante.
Se întinde peste niște șine de tren reci, așteptând ca un tren de marfă să o trimită în rai... și la pace.
Însă în chip miraculos, povestea lui Kristen nu se sfârșește sub roțile trenului.
În cartea Viață, fără voia mea, tânăra aceasta de o voioșie debordantă ne împărtășește despre miracolul supraviețuirii sale, agonizantele urmări ale încercării nereușite de sinucidere, dar și despre speranța ce i-a revoluționat viața, dându-i un scop puternic pentru care să trăiască.
Palpitanta sa poveste despre cum a găsit bucurie în pofida oricăror sorți de izbândă constituie pentru noi un semn viu și imposibil de uitat care ne amintește că viața este un dar ce merită prețuit.
Conține cuvinte de încurajare pe care Kristen își dorește să le fi primit ea însăși pe când se afla în vâltoarea luptei.