Porumbițe albe

Porumbițe albe ca zăpada
din eternele grădini de sicomori,
voi mereu îmi înfloriți arcadă
cu ghirlanzi de raze și ninsori.

Fermecat de zborul vostru-n soare,
gingaș, luminos și înțelept,
v-am cuprins făptură sclipitoare
și v-am strâns o clipă lângă piept.

Dar curând, voi oaspeți de departe,
stol de flăcări și de primăveri,
am lăsat că vântul să vă poarte
către lumea-ntreagă, mesageri.

Orice dor curăț ce-n piept zvâcnește,
orice plâns pe buze fără grai,
mângâiați-l voi hulubărește,
cu tot harul ciugulit din Rai!

Și făcând pe urmă cale-ntoarsă,
stol de pace alb și marmorean,
duceți, lângă lacrima cea ștearsă,
ramuri de măslin lui Dumnezeu…

Costache Ioanid