Personajul și persoana

Nu cunoaștem persoana decât prin personajele pe care ea le îmbracă. Locurile comune, automatismele reprezintă viața golită de vitalitate și spontaneitate a persoanei, adică moartea ei, din care răsare însă o nouă viață cu fiecare pas făcut în cunoașterea de sine. Doar pe terenul bătătorit al automatismelor personajului, afirma Tournier, irupe când și când, în toată splendoarea ei uneori devastatoare, persoana. Personajele, atunci când nu sunt falsuri, departe de a eclipsa și deforma, se constituie în chipuri ale esenței nevăzute, formând expresia exterioară a persoanei.

Onestitatea și interacțiunea, contactul zilnic și banal cu oamenii, iar în viața spirituală cu Dumnezeu, prin rutina disciplinelor spirituale - toate ținând de personaj - formează cadrul necesar pentru apariția unui dialog adânc, spontan, nemijlocit și intermitent în care se revelează persoana.