Numele lui Hristos și căile rugăciunii

Cartea de față reprezintă un veritabil prolog al cărții „Pelerinul rus”, apărută în secolul al XIX-lea, titlu care a permis practicarea la scară mai largă a rugăciunii neîncetate formată din cuvintele „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”. Este deci o incursiune în istoria isihasmului în încercarea de a identifica prototipul textual al rugăciunii inimii tocmai în practicarea rugăciunilor scurte de către cele mai emblematice figuri patristice din secolele IV‒VIII d. Hr.

Observăm totuși că acest curent isihast se sprijină pe un precedent apostolic, dacă luăm în seamă cuvintele Sf. Pavel: „rugați-vă neîncetat” (1 Tesalonicieni 5:17). Dar dacă invocarea perpetuă a numelui dumnezeiesc a reprezentat o practică spirituală timpurie, cum sunau deci primele rugăciuni scurte și primele apelative acordate Mântuitorului care se aflau permanent pe buzele, în mintea și în inima vechilor creștini?

Totodată, cartea ne prezintă lungul drum al formării rugăciunii inimii în varianta pe care noi o cunoaștem astăzi. Este în egală măsură și o prezentare a strădaniilor ascetico-mistice pentru dobândirea rugăciunii continue ce îmbracă mintea credinciosului într-un foc imaterial asemenea minților cerești ale slăviților îngeri. O asemenea stare duhovnicească scoate sufletul din bezna păcatului și din sfera tuturor tristeților și anxietăților cotidiene, creștinul fiind orientat spre patria lui cerească de nădejdea mântuirii care decurge din starea de rugăciune.

Cezar-Ivan Colita

„Pe scurt, rugăciunea care mai târziu va fi numita rugăciunea lui Iisus reprezintă pentru începători un mijloc de a păstra amintirea de Dumnezeu, de a lupta cu ispitele, cu împrăștierile, un mijloc de curățire a minții îndepărtând din ea toate gândurile străine de Dumnezeu, de îndreptare spre rugăciunea neîncetată.”

„Totul, absolut totul în spiritualitatea creștină este chemarea Numelui.”

„Două lucruri se întâlnesc în rugăciunea lui Iisus, ambele de primă importanță: adorarea și pocăința, dumnezeiescul și omenescul în ceea ce le deosebește după ființă și în ceea ce le unește în Iubire. Rugăciunea numită a lui Iisus este o extraordinara formulă de rugăciune.”

„Starea de rugăciune este așadar starea primară, starea minții, starea minții curate, starea îngerească, starea de pace. Atunci când mintea devine conștientă de această stare, ea se vede pe sine și văzându-se pe sine, ea Îl vede pe Dumnezeu în speculo (în contemplare).”

Irénée Hausherr