Nu sta degeaba!

Martin Goldsmith își începe pledoaria pentru misiunea creștină ca imperativ universal, și nu o chemare excepțională și excentrică, pornind de la o întrebare: se bazează aceasta pe câteva versete izolate, gen Marea Trimitere (caz în care poate fi considerată o temă minoră a învățăturii creștine) sau este însăși substratul întregii narațiuni biblice, de la Genesa, până la Apocalipsa, în care un Dumnezeu alienat de oameni, îi caută ca să îi aducă înapoi în Împărăția Sa, ca dar al dragostei Lui? Istoria lui Avraam era despre o sămânță care viza binecuvântarea tuturor popoarelor. Hristos, care este Sămânța lui Avraam, și-a chemat ucenicii să fie „lumina lumii”, începând din Ierusalim, în Samaria și până la marginile pământului. Așadar, conchide autorul, tema centrală a narațiunii biblice este tema Împărăției lui Dumnezeu, al cărei caracter universal, de neprihănire, dreptate și pace, răspunde celor mai adânci năzuințe și nevoi ale omenirii, ca indivizi și popoare. El ne amintește că Hristos a venit să aducă această Împărăție și că vestirea ei a fost sarcina pe care le-a subliniat-o permanent ucenicilor săi.

Plecând de la această bază esențială, Goldsmith nu rămâne un teoretician, ci abordează misiunea practică, la îndemâna noastră, de la cartierul și orașul în care locuim, la un grup rasial sau etnic diferit, la o clasă socială nouă. El ne atrage atenția că există oportunități strategice, cărora trebuie să le acordăm o atenție pe măsură: zone strategice, cum sunt cartierele de blocuri din marile orașe, în plină dezvoltare imobiliară; grupuri strategice, cum sunt studenții din centrele universitare mari; și canale de comunicare strategice, mass-media – cărțile, radioul și televiziunea – prin care putem putem ajunge la un număr foarte mare de oameni, inaccesibili altfel. Autorul abordează și chestiuni delicate, pe care le observă din modul profund, dar cu tact, în care le discută, pentru că le-a înfruntat el însuși ca misionar: cine va conduce bisericile și misiunile din alte țări, străinii sau localnicii? Cum adaptăm cultural mesajul Bibliei și cum reacționăm la o înțelegere semnificativ diferită de aceea cu care eram obișnuiți? Cum împăcăm percepția naționalistă despre un imperialism occidental înfiltrat în misiunea creștină cu recunoașterea autentică a darurilor și slujitorilor? Tot în categoria elementelor practice critice, Goldsmith subliniază nevoia critică de formare a lucrătorilor și contribuția esențială pe care o pot avea misionarii cu viziune în acest domeniu. De asemenea, problema susținerii financiare, a integrării ajutorului social și umanitar cu vestirea Evangheliei și apartenența la o societate misionară vs. independența lucrătorului neafiliat.

Cartea se încheie cu o discuție pertinentă despre chemare, cum putem ști dacă este autentică și la ce, cum ne pregătim pentru o lucrare misionară în străinătate și importanța critică a parteneriatului în rugăciune între cei de acasă și cei de pe câmpul de misiune.