REFORMA - CALVIN: Ioan, comentarii

Comentariul exegetic al lui Jean Calvin asupra Evangheliei după Ioan ne introduce în gândirea și teologia biblică a acestui reformator. 

Importanța Evangheliei după Ioan pentru definirea credinței creștine, prezentarea complementară evangheliilor sinoptice a lui Mesia Hristos ca împlinirea profețiilor vetero-testamentare, demonstrarea divinității lui Isus prin șapte minuni-cheie, cristalizarea elementelor teologice ale revelației Dumnezeului întrupat pe parcursul conflictului crescând cu iudeii – toate acestea sunt bine cunoscute și nu mai necesită detaliere. Tocmai de aceea, comentariul lui Calvin prezintă un interes deosebit: pe întreg parcursul lui, dincolo de demonstrația implicită de impresionante cunoștințe lingvistice, istorice și teologice, putem urmări cum s-a cristalizat teologia Reformei, în ce fel riturile și practicile vremii sunt evaluate în lumina Scripturii și cum se percep pe ei înșiși adepții Reformei în raport cu biserica oficială. Cum tema adevăratei credințe și a adevăraților credincioși este un fir roșu esențial al Evangheliei ioanine, nu este surprinzător ca această temă să fie mereu și mereu discutată de Calvin în lumina conflictelor și dezbaterilor din perioada pe care o trăia. 

Indiferent de afiliația confesională a cititorului român, comentariul lui Calvin îi va stimula gândirea și îi va învigora credința. În plus, dincolo de divergențele de opinii teologice, îi va consolida sentimentul credinței creștine comune tuturor credincioșilor în divinitatea omului Isus Hristos, pe care această Evanghelie o prezintă într-un mod atât de sublim, iar Calvin o conturează cu pana sa într-un mod atât de elocvent.

Jean Calvin (1509–1564) s-a născut în Franța, la Noyon, Picardia, în 10 iulie 1509, și a crescut într-o familie de catolici devotați. Tatăl său, angajat de episcopul local administrator al catedralei, dorea ca fiul său să devină preot. Calvin avea 8 ani când Martin Luther (1483– 1546) publica, în 1517, Cele 95 de teze. La 14 ani, Calvin pleacă la Paris să studieze la Collège de la Marche, pentru a se pregăti în vederea studiilor universitare. Aici studiază gramatica, retorica, logica, aritmetica, geometria, astronomia și muzica. În 1523, se transferă la Collège de Montaigu, care se bucura de o reputație mai bună. Studiile din această perioadă îi sunt plătite din donațiile primite de la câteva parohii mici. Așa se face că, deși ideile teologice ale lui Luther și ale lui Jacques Lefèvre d'Étaples (c. 1455 – 1536) se răspândeau în Paris, Calvin rămâne strâns legat de Biserica Romano-Catolică. Treptat, până în 1527, cercul său de prieteni și cunoscuți ajunge să includă mai multe persoane influențate de ideile Reformei. Prin intermediul lor, se pregătește terenul pentru trecerea lui Calvin, în cele din urmă, de partea acesteia. Totodată, în această perioadă tatăl său îl sfătuiește să renunțe la teologie și să studieze mai degrabă dreptul. În 1528, se mută la Orléans pentru a studia dreptul civil și își completează educația umanistă. În 1532, obține titlul de doctor în drept la Universitatea din Orléans și publică prima sa carte, un comentariu la lucrarea De Clementia, de Seneca. Se întoarce la Paris și începe să propage ideile Reformei. Se pare că în 1533 are experiența convertirii bruște și neașteptate despre care vorbește în introducerea comentariului său la Psalmi. Amenințat cu închisoarea, se refugiază la Nérac, sub protecția Margaretei de Navarra. În 1534, în urma persecuțiilor suferite de protestanții francezi, numiți și hughenoți, este nevoit să părăsească Franța. Ajunge în Basel, Elveția, și continuă să studieze pe cont propriu, să predice și să scrie, terminând prima ediție a lucrării Învățătura religiei creștine, care cunoaște imediat un mare succes. 

În 1536, este deja puternic detașat de Biserica Romano-Catolică și se gândește să părăsească definitiv Franța și să se mute la Strasbourg. Cum însă izbucnise războiul între Francis I și Carol Quintul, Calvin se hotărăște să treacă prin Geneva și să rămână o noapte acolo. Faima sa i-o luase însă înainte, așa că Guillaume Farel (1489 – 1565), un reformat din oraș, îl invită să rămână în Geneva și îl amenință cu urgia lui Dumnezeu dacă refuză. Calvin a scris despre rugămintea lui Farel: „M-am simțit de parcă Dumnezeu din cer și-a pus mâna sa măreață pe mine, ca să mă oprească din cursa mea.“ Începe astfel relația lungă, dificilă și, în ultimă instanță, rodnică cu acest oraș. După optsprezece luni, reformele prea severe ale lui Calvin și Farel și amestecul lor în treburile statului au dus la exilarea celor doi. Se mută la Strasbourg până în 1541, când edilii Genevei îl roagă să se întoarcă, pentru că au auzit de lucrarea lui pastorală înfloritoare printre refugiații francezi. Sfâșiat emoțional între dorința de a rămâne în Strasbourg și sentimentul datoriei de a se întoarce în Geneva, decide în cele din urmă să revină și va rămâne aici până la sfârșitul vieții. Anii care au urmat au fost prolifici în prelegeri, predicare și scrierea comentariilor, a diverselor lucrări și a edițiilor ulterioare ale Învățăturii religiei creștine. S-a stins din viață în 27 mai 1564 și a fost îngropat, așa cum a cerut, într-un mormânt simplu și anonim, în Cimetière des Plainpalais, din Geneva.