Și eu calc pe urmele lui Cristos

Nici nouă nu ne erau corpurile propriile temnițe, însă păcatul asta a făcut. Omul a devenit un întemnițat, dar nu pentru veșnicie pentru că Dumnezeu l-a împiedicat să mănânce și din pomul vieții veșnice. Normal că Isus Cristos a plâns adesea când a văzut condiția omului precară, pentru că El știa cum l-a modelat pe om și știa slava pe care i-o dăduse. Omul nu mai era de mult ceea ce fusese. Ceva a dispărut din viața lui de a ajuns să-și vadă goliciunea. Omul era de acum cu mult mai tragic decât un păun maiestuos căruia îi smulgi toate penele. După ce că e urât, nu mai poate nici zbura pentru a se feri de prădători. Așa este omul de când a pierdut slava lui Dumnezeu: și fără glorie, și fără protecție. Însă Cristos a decis să schimbe acest aspect pentru totdeauna. El este soluția. El este slava pe care omul a pierdut-o în grădina Eden și pe care o poate recupera tot prin El.