Eva, fata mea

Dar micul meu Jurnal, eu nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc... Aș aștepta sfârșitul războiului într-o pivniță, într-un pod sau în orice gaură. Și, micul meu Jurnal, m-aș lăsa sărutată până și de jandarmul sașiu care ne-a luat făina, numai să nu mă omoare, numai să mă lase să trăiesc!

Sunt ultimele cuvinte din jurnalul Evei Heyman, o Anne Frank din Oradea care, la vârsta de 13 ani, a ținut timp de șase luni un jurnal. Înainte de a fi urcată în trenul care a dus-o la Auschwitz, ea a reușit să-l încredințeze menajerei creștine a familiei. Mama Evei, Agnes Zsolt, a supravieţuit Holocaustului și a recuperat jurnalul pe care, mai târziu, l-a editat și l-a publicat. Eva și familia ei au trăit la Oradea, oraș care s-a aflat sub administrație ungară între 1940-1944. În martie 1944, deși Ungaria a fost aliata lui Hitler, armata germană a intrat în țară. Germania se temea ca nu cumva Ungaria să iasă din război și a instalat un guvern pro german, fidel regimului nazist, care a acceptat, mai mult chiar, a grăbit deportarea evreilor la Auschwitz, cu toate că deja din mai-iunie devenise limpede că Germania era pe cale să piardă războiul. Deși abia împlinise 13 ani, din cele scrise în Jurnal reiese că fetița era deosebit de matură și-și dădea seama de soarta cruntă care o aștepta. Spre deosebire de adulții care au dat crezare explicațiilor autorităților fasciste ungare că vor fi duși undeva pe teritoriul țării să muncească, Eva a presimțit că nu este adevărat și că vor fi duși în Polonia, unde-și vor găsi moartea. Copila a rezistat aproximativ patru luni la Auschwitz și a fost trimisă la crematoriu personal de călăul Mengele.

Prima ediție a jurnalului Evei Heyman în limba maghiară a apărut în 1948, la Budapesta, jurnalul fiind mai târziu tradus în românește de regretatul Oliver Lustig. Asociația orădeană „Tikva" s-a ocupat, prin diverse acțiuni realizate cu ajutorul voluntarilor, să aducă la cunoștința publicului larg tragedia Evei. Printre cele mai importante realizări ale asociației se numără ridicarea unei statui a fetiței în Oradea, amplasată în 2015 chiar pe locul de unde au plecat trenurile morții, statuie simbolizându-i pe toți copiii din Oradea și din Bihor care au murit în Holocaust. De asemenea, asociația a organizat o expoziție itinerantă și a inclus cazul copilei în materialele educative dedicate Holocaustului.

-- EVA GALAMBOS

Eva, fata mea este o mărturie a crimelor naziste comise împotriva populației evreiești, văzute prin ochii unei fetițe de 13 ani și reflecția în jurnalul ei. Eva a avut ghinionul să trăiască anii războiului în Transilvania de nord, răpită României prin Dictatul de la Viena. Cu toate că, până în martie 1944, trăiește în condiții relativ acceptabile, fetița este foarte conștientă de discriminarea la care este supusă populația evreiască, de diferența dintre evrei și „arieni", cum îi numește ea pe creștini. În mod tragic, se teme și intuiește sfârșitul care o așteaptă.