Cuvântări teologice - cinci cuvântări despre Dumnezeu

Colecția "Spiritualitate creștină" continuă cu publicarea unei părți semnificative din opera teologică și filozofică a Sfântului Grigore de Nazianz. Apariția acestei cărți nu ar fi fost posibilă fără râvna distinsului preot Gheorghe Tilea, un remarcabil traducător din operele fundamentale ale patristicii răsăritene, cea mai importantă parte a activității sale fiind închinată operei Sfântului Grigore de Nazianz.

Activitatea Sfântului Grigore de Nazianz este plasată în contextul disputelor doctrinare din primele secole d.Hr. Prietenia dintre Sf. Vasile cel Mare și Sf. Grigorie de Nazianz a contribuit la sporirea tezaurului patristic.

Ținta urmărită de autorul celor "Cinci cuvântări despre Dumnezeu" este stabilirea doctrinei despre Sfânta Treime. În tumultuoasele secole al III-lea și al IV-lea d.Hr. apăruseră mai multe curente de gândire care încercau să ofere explicații marilor teme de reflecție ale Bisericii primare. Principalele erezii din epocă erau arianismul, eunomianismul și pnevmatomahismul; acestea își întemeiau opiniile pe suplețea alunecoasă a logicii filozofice. Susținătorii lui Arie și Eunomie negau caracterul divin al lui Hristos și considerau că esența creștinismului consta doar în cunoașterea teoretică a lucrărilor dumnezeiești prin intermediul filozofiei. Scriind cele cinci cuvântări teologice, Sf. Grigorie de Nazianz atacă opiniile acestora de pe o poziție consecvent ortodoxă, aducând o contribuție hotărâtoare la fundamentarea doctrinei despre Sfânta Treime.

Prima cuvântare reprezintă de fapt o prefață la celelalte patru. Aici li se arată eunomienilor greșeala de a trata lucrurile divine cu măsura rațiunii limitate. Sf. Grigore pune accentul pe evidențierea virtuților cât și pe aspectul practic al acestora.

Cuvântarea a doua despre Dumnezeu are ca subiect Dumnezeirea; în cadrul acesteia se remarcă două elemente definitorii: imposibilitatea cunoașterii lui Dumnezeu prin efortul eminamente rațional (recurgerea la argumentul cosmologic-teleologic) și considerația asupra naturilor spirituale necunoscute de om.

Cuvântarea a treia despre Dumnezeu argumentează doctrina dumnezeirii Fiului respingând falsele obiecții enunțate de eunomieni ca puncte tari ale doctrinei lor: Fiul este cea mai prestantă creatură, Dumnezeu prin naștere continuă este factorul nașterii neterminate, Tatăl este un nume de ființă sau de energie.

Cuvântarea a patra despre Dumnezeu continuă expunerea ideilor de dinainte și dezbate cele zece obiecții scripturistice înfățișate de eunomieni, urmată de evocarea denumirilor generale ale Dumnezeirii.

Ultima cuvântare teologică constituie apologia Dumnezeirii Sfântului Duh și combate erezia pnevmatomahilor, care afirmau că Sfântul Duh era o inovație a ortodocșilor fară întemeiere scripturală.