0item(s)

Nu ai niciun produs în coșul de cumpărături

Product was successfully added to your shopping cart.
  • Ce drum să urmez? Ce drum să urmez?

Ce drum să urmez?

AUTOR: Martin & Elizabeth Goldsmith

10,00 lei
Preț în valută
USD: 2.18
EUR: 2.04

Disponibilitate: În stoc

Titlu original Finding Your Way: Guidance and the Will of God
Traducere de Ancuța Cușmir
An apariție 2007
Nr. pagini 155
ISBN 973-88121-4-3
Editură Discipolul
Format 10,5 x 17,5 cm
Copertă paperback

Detalii

De-a lungul vieţii, toţi suntem nevoiţi să luăm în mod constant decizii legate de călăuzire. „Cu cine să ne căsătorim? Ce meserie să ne alegem? E bine oare acum să ne schimbăm slujba sau să ne mutăm? La care biserică ar fi mai bine să mergem? Care şcoală e mai potrivită pentru copiii noştri? Ce misiuni, lucrători creştini sau cauze ar trebui să sprijinim financiar?“ Găsirea voii lui Dumnezeu a fost dintotdeauna o chestiune arzătoare pentru creştini. Ea este cu atât mai pregnantă astăzi, când mişcarea carismatică a readus în discuţie locul pe care îl are rhema, cuvântul viu al lui Dumnezeu rostit astăzi, în contrast cu logos-ul Scripturii.

Soţii Goldsmith abordează frontal şi onest întrebarea: „Cum ne vorbeşte Dumnezeu astăzi?“ Inevitabil, ea dă naştere la alte întrebări: „Care este locul şi rolul Scripturii în călăuzirea creştinului? Se limitează călăuzirea divină la ceea ce găsim în Biblie sau Dumnezeu ne vorbeşte şi pe alte căi? Dacă da, cum putem discerne vocea Lui de gândurile noastre sau chiar de influenţele demonice? Care este raportul dintre poziţia individului şi poziţia comunităţii, a bisericii din care face parte, când vine vorba de o decizie?“ Ei pleacă de la faptul că implicarea lui Dumnezeu în viaţa noastră este o realitate, că El îi călăuzeşte pe cei ce sunt ai Săi, lucru confirmat de naraţiunile Scripturii şi de experienţa noastră. Iar punctul de plecare în găsirea voii divine trebuie să fie descoperirea rolului şi locului Scripturii - revelaţia nu doar a voii lui Dumnezeu, ci şi a caracterului şi a planurilor Sale pentru noi. În acest cadru definit de revelaţia obiectivă a voii lui Dumnezeu îşi poate găsi locul revelaţia subiectivă, călăuzirea personală. În contextul delimitat de gândul lui Hristos, definit prin voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită, şi folosindu-ne de testul păcii interioare, ne putem întreba în ce fel ne vorbeşte Dumnezeu prin semne, prin vedenii şi vise sau prin profeţii, cât şi cum să discernem ceea ce vine de la Dumnezeu de ceea ce are altă sursă de inspiraţie. Inevitabil, călăuzirea individuală trebuie corelată cu viaţa bisericii, cu locul şi rolul comunităţii şi al liderilor acesteia în aflarea voii lui Dumnezeu. Acesta şi este următorul aspect pe care îl abordează autorii, după care discută importanţa circumstanţelor şi a judecăţii sănătoase în discernerea voii divine. Pe acelaşi ton practic, ce caracterizează întreaga carte, ultimul capitol se ocupă de condiţiile călăuzirii - rugăciunea, smerenia, ascultarea şi iertarea.

Ce drum să urmez? captivează prin stilul plăcut şi clar, ajută prin discuţia deschisă şi echilibrată şi încurajează prin concluziile biblice şi practice pe care le sugerează, impunându-se ca o lectură instructivă şi necesară pentru credinciosul devotat.

  1. Bună scris de Mariana la data 26.08.2021
    Valoarea generală a produsului

    Frumoasă!

Scrie propria ta recenzie

Cum evaluezi acest produs? *

Valoarea generală a produsului