Călătorie pe fluviul amintirilor

„Îmi amintesc de ziua friguroasă și ploioasă de toamnă din octombrie 1941, când tinerelul de la primărie a anunțat că toți evreii trebuie să se prezinte la gară, la ora 5 după-amiază fix. Se cerea să avem cu noi merinde pe trei zile și să luăm numai atâta bagaj cât putem căra cu brațele. Tinerelul a repetat ordinul cu o voce încărcată de ură, rânjindu-se cu aerul unui împuternicit să dețină controlul total asupra destinelor noastre. În șoaptă, ca să nu aud eu, tata i-a repetat mamei ultimele cuvinte ale ordinului. În stare de șoc, ea a îngânat vorbele auzite mai devreme: „După plecarea trenului, orice persoană găsită va fi împușcată.”
Întrucât ni se spusese să aducem cu noi hrană pentru trei zile, desigur că am presupus, așa cum ar fi făcut orice om cu scaun la cap, că peste trei zile urma să ne întoarcem acasă. Era oare posibil să nu fie așa? Un asemenea gând era de neconceput.”