Bucurie negrăită și strălucită

Anul 1990 – primul an de libertate după patruzeci de ani de dictatură comunistă – a fost un an de mare bucurie, de mari așteptări și de extraordinare speranțe. Freamătul acelei bucurii se resimte din plin în toate predicile mele rostite la Oradea în acea perioadă. Ca unul care trăisem deja în libertate (în Anglia și în Statele Unite), cunoșteam oportunitățile pe care ți le deschide o lume liberă, dar și ispitele și cursele libertății. De aceea am început să dau sugestii, sfaturi și îndrumări, ca frații noștri să știe cum să trăiască în libertate. Mai era însă ceva esențial în înțelegerea omului și a libertății: acum urma să se arate ce fel de oameni suntem! Și acum era mai important că oricând să arătam ce caracter avem, fiindcă acum puteam să ne manifestăm fără opreliști.

Iată de ce am pus accentul pe felul de oameni care urmărește Domnul Isus Cristos să ne facă. El n-a venit pe pământ numai ca, prin moartea Lui în locul nostru, să ne ofere o rețetă ieftină ca să mergem în cer, ci să ne transforme caracterul și modul de viață. Pot spune că aceasta a fost tema predicării mele nu numai în anii aceia, ci pe tot parcursul carierei mele de predicator. Iată de ce cred că predicile adunate în acest volum nu și-au pierdut actualitatea. Ele sunt vii și astăzi, o hrană spirituală care va satura și va îmbogăți pe mulți prin lecturarea lor în această carte - Iosif Țon